Politică de Confidențialitate

Informații complete despre modul în care PIXELCAT S.R.L. colectează, utilizează și protejează datele tale cu caracter personal, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR).

Ultima actualizare: 25.05.2026

Generalități

Regulamentul 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date (General Data Protection Regulation, în prezentul document — GDPR, Regulament sau RGPD) a fost adoptat de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene în 27 aprilie 2016, prevederile acestuia fiind direct aplicabile începând cu data de 25 mai 2018. Acest Regulament abrogă, în mod expres, Directiva 95/46/CE, înlocuind astfel și prevederile Legii nr. 677/2001 (în prezent, abrogate).

Regulamentul este direct aplicabil în toate statele membre, protejând drepturile tuturor persoanelor fizice aflate pe teritoriul Uniunii Europene. Din punct de vedere material, Regulamentul se aplică tuturor operatorilor care prelucrează date cu caracter personal. Regulamentul nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal care privesc persoane juridice și, în special, întreprinderi cu personalitate juridică, inclusiv numele și tipul de persoană juridică și datele de contact ale persoanei juridice.

Datele cu caracter personal sunt definite ca fiind orice informații privind o persoană fizică identificată sau identificabilă („persoana vizată”); o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identității sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale.

Prelucrarea datelor cu caracter personal presupune orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea.

Identitatea operatorului

Având în vedere articolul 4 punctul 7 din Regulament, care definește noțiunea de „operator” ca fiind persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism care, singur sau împreună cu altele, stabilește scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal, operatorul care prelucrează date cu caracter personal prin intermediul acestui website este:

Denumire: PIXELCAT S.R.L.

CUI: 43698056

Nr. Reg. Com.: J23/770/2021

Sediu social: Sat Manolache, Comuna Glina, Str. Lungă 17a, 077100, Jud. Ilfov

Telefon: +40 749 774 285

E-mail: contact@pixeltoy.ro

Colectarea datelor personale

Care sunt datele cu caracter personal colectate

Operatorul acestui website colectează, stochează și prelucrează următoarele date personale:

Pentru achiziționarea de produse (în procesul de cumpărare, livrare și plată):

  • Nume și prenume;
  • Adresă de domiciliu/reședință / adresă de livrare;
  • Date de contact (e-mail și telefon);
  • Date bancare (pentru plata online, prin intermediul procesatorului de plăți WooPayments (powered by Stripe Payments Europe, Ltd.), Apple Pay sau Google Pay);
  • Identificatori online (IP, cookies).

Prin formularul de contact:

  • Nume, prenume;
  • Număr de telefon, adresă e-mail;
  • Identificatori online (IP, cookies).

Având în vedere că Regulamentul interzice, în principal, „prelucrarea de date cu caracter personal care dezvăluie originea rasială sau etnică, opiniile politice, confesiunea religioasă sau convingerile filozofice sau apartenența la sindicate și prelucrarea de date genetice, de date biometrice pentru identificarea unică a unei persoane fizice, de date privind sănătatea sau de date privind viața sexuală sau orientarea sexuală ale unei persoane fizice” (conform art. 9 alin. 1), sunt stabilite situațiile în care este permisă prelucrarea unor astfel de date:

  • există consimțământul explicit al persoanei vizate;
  • prelucrarea este necesară în scopul îndeplinirii obligațiilor și al exercitării unor drepturi specifice ale operatorului sau ale persoanei vizate în domeniul ocupării forței de muncă și al securității sociale și protecției sociale;
  • prelucrarea este necesară pentru protejarea intereselor vitale ale persoanei vizate sau ale unei alte persoane fizice, atunci când persoana vizată se află în incapacitate fizică sau juridică de a-și da consimțământul;
  • prelucrarea se referă la date cu caracter personal care sunt făcute publice în mod manifest de către persoana vizată;
  • prelucrarea este necesară pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță sau ori de câte ori instanțele acționează în exercițiul funcției lor judiciare;
  • prelucrarea este necesară din motive de interes public major, în baza dreptului Uniunii sau a dreptului intern;
  • prelucrarea este necesară în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare științifică sau istorică ori în scopuri statistice.

Obținerea consimțământului

Pentru ca prelucrarea datelor cu caracter personal să fie legală, GDPR prevede ca aceasta să fie efectuată în baza unui motiv legitim, precum executarea sau încheierea unui contract, îndeplinirea unei obligații legale, sau în baza consimțământului valabil exprimat de persoana vizată în prealabil. În acest din urmă caz, operatorului i se impune obligația de a putea demonstra faptul că persoana în cauză și-a dat consimțământul pentru prelucrarea respectivă.

Acordarea consimțământului trebuie să fie realizată printr-o declarație sau printr-o acțiune neechivocă care să constituie o manifestare liber exprimată, specifică, în cunoștință de cauză și clară a acordului persoanei vizate pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal. În cazul în care consimțământul persoanei vizate este dat în contextul unei declarații, în format electronic sau în scris, care se referă și la alte aspecte, cererea privind consimțământul trebuie să fie prezentată într-o formă care o diferențiază în mod clar de celelalte aspecte, putând fi realizată chiar și prin bifarea unei căsuțe.

Durata stocării

Datele tale personale sunt prelucrate pentru perioada necesară îndeplinirii scopului pentru care au fost colectate, cât și pentru un interval de 3 ani de la data ultimei interacțiuni cu persoana vizată, cu excepția cazului în care există o obligație legală de păstrare a acestor date pentru o perioadă mai lungă (spre exemplu, documentele fiscale se păstrează 10 ani conform Codului Fiscal).

Revizuim în fiecare an datele colectate, analizând în ce măsură păstrarea lor este necesară scopurilor menționate, intereselor dvs. legitime sau îndeplinirii obligațiilor legale de către Operator. După expirarea perioadelor menționate mai sus, datele vor fi șterse sau anonimizate, cu excepția cazului în care există o obligație legală de arhivare pentru o perioadă mai lungă sau un alt temei legal pentru a continua prelucrarea.

Comunicarea datelor către alți destinatari

Operatorul comunică datele personale (doar dacă se impune) către entități/autorități publice (ANAF, Poliție, Instanțe Judecătorești, Parchete, Ministere etc.) și altor instituții care pot pretinde acces la astfel de informații în condițiile legii. Nu transmitem datele către țări terțe sau organizații internaționale, cu excepția situațiilor în care raportul de colaborare existent o impune și cu respectarea Clauzelor Contractuale Standard (SCC) ale Comisiei Europene.

Astfel, în baza relațiilor de colaborare existente și pentru a pune la dispoziție produsele în conformitate cu dispozițiile legale, vom comunica datele furnizate către:

  • procesatorul de plăți WooPayments (operat tehnic de Stripe Payments Europe, Ltd.);
  • partenerii pentru livrări: Cargus, DPD, FAN Courier, GLS și Sameday, prin intermediul platformei de curierat woot.ro;
  • platforma de facturare electronică FGO.ro;
  • firma de găzduire și backup — Hetzner Online GmbH (Germania, UE) — https://www.hetzner.com;
  • precum și către alți furnizori de servicii online (diverse tool-uri și plugin-uri), astfel cum sunt aceștia menționați în prezenta politică.

Cookies

Pe site-ul Operatorului sunt utilizate modulele cookie. Acestea nu dăunează computerului tău și nu conțin viruși, ci au rolul de a contribui la o utilizare mai facilă, eficientă și sigură a site-ului. Ele reprezintă fișiere-text de mici dimensiuni care sunt salvate pe computerul tău și sunt salvate de browser-ul utilizat pentru accesarea site-ului.

Multe dintre cookie-urile folosite se numesc „session cookies” (cookie-uri de sesiune), care sunt șterse automat după vizita pe acest site. Altele rămân în memoria computerului tău până la ștergerea acestora de către tine, acestea făcând posibilă recunoașterea browser-ului la o vizită ulterioară.

Poți configura browser-ul pentru a te informa cu privire la utilizarea cookie-urilor, astfel încât să poți decide de la caz la caz dacă să accepți sau să respingi un cookie. În mod alternativ, browser-ul tău poate fi configurat să accepte automat cookie-urile în anumite condiții, să le respingă întotdeauna sau să șterge automat cookie-urile la închiderea browser-ului. Dezactivarea modulelor cookie poate limita funcționalitatea acestui site web.

Cookie-urile care sunt necesare pentru a permite comunicațiile electronice sau pentru a oferi anumite funcții pe care dorești să le utilizezi sunt stocate în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. f) din GDPR, conform cărora prelucrarea este legală numai dacă și în măsura în care este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terță.

Modulele cookie se pot clasifica în următoarele categorii:

  • First-Party Cookies: proprii site-ului accesat. Au un scop pur statistic — calculează vizualizările/accesările site-ului, numărul de sesiuni active etc.
  • Third-Party Cookies: nu aparțin și nu sunt controlate de site-ul accesat. Sunt setate de către domenii web pentru interconectarea mai multor facilități online (spre exemplu, videoclipuri YouTube integrate).
  • Cookies per sesiune: stocate pe durata în care browser-ul rămâne deschis și șterse imediat după închiderea acestuia.
  • Cookies persistente: stocate pe o perioadă mai îndelungată, cu scopul de a urmări interacțiunea utilizatorilor cu un anumit website.
  • Cookies privind securitatea datelor: utilizate doar de site-urile ce utilizează protocolul HTTPS, conțin date criptate, utile în cazul plăților online.

Pe site-ul pixeltoy.ro sunt utilizate următoarele 15 cookie-uri, grupate pe categorii conform finalității lor. Suplimentar, site-ul folosește 5 elemente de storage local/sesiune (strict necesare) pentru funcționarea coșului de cumpărături și pentru atribuirea corectă a comenzilor în WooCommerce:

Strict necesare (11 cookie-uri)

Cookie Domeniu Tip Expirare Descriere
CookieScriptConsent pixeltoy.ro First-party ~4 săptămâni Cookie-Script.com — reține preferințele de consimțământ ale vizitatorilor. Necesar pentru funcționarea corectă a bannerului de cookie-uri.
blc_products_wish_list .pixeltoy.ro First-party 1 an Necesar pentru funcționarea corectă a listei de Produse Favorite și a funcționalității de Adăugare în Favorite.
__stripe_mid .pixeltoy.ro Third-party 1 an WooPayments / Stripe — identificator persistent pentru procesarea securizată a plăților cu card, Apple Pay și Google Pay. Ajută la prevenirea fraudelor în timpul checkout-ului. Se setează în momentul accesării paginii de finalizare comandă.
__stripe_sid .pixeltoy.ro Third-party ~30 minute WooPayments / Stripe — cookie de sesiune pentru procesarea plăților în timpul finalizării comenzii. Se setează în momentul accesării paginii de checkout.
sbjs_current .pixeltoy.ro First-party Sesiune Sourcebuster (atribuire WooCommerce) — urmărește activitatea sesiunii curente pentru atribuirea corectă a sursei de trafic la comandă.
sbjs_first .pixeltoy.ro First-party Sesiune Sourcebuster — stochează informații despre prima sesiune a utilizatorului (sursă, motor de căutare, cuvânt-cheie, locație inițială).
sbjs_udata .pixeltoy.ro First-party Sesiune Sourcebuster — stochează date specifice utilizatorului pentru analiza atribuirii comenzii.
sbjs_session .pixeltoy.ro First-party ~30 minute Sourcebuster — urmărește activitatea sesiunii curente pentru atribuirea sursei de trafic la comandă.
sbjs_migrations .pixeltoy.ro First-party Sesiune Sourcebuster — folosit intern pentru compatibilitate între versiunile plugin-ului de atribuire.
sbjs_current_add .pixeltoy.ro First-party Sesiune Sourcebuster — stochează detalii suplimentare despre vizita curentă (sursă trafic, date campanie).
sbjs_first_add .pixeltoy.ro First-party Sesiune Sourcebuster — stochează detalii suplimentare despre prima vizită (timestamp, site referrer, sursă).

Performanță (2 cookie-uri)

Cookie Domeniu Tip Expirare Descriere
_ga .pixeltoy.ro First-party 1 an 1 lună Google Analytics — distinge utilizatorii unici prin atribuirea unui identificator generat aleatoriu. Calculează date despre vizitatori, sesiuni și campanii pentru rapoartele de analiză a site-ului.
_ga_VND1520TWJ .pixeltoy.ro First-party 1 an 1 lună Google Analytics 4 — folosit pentru a persista starea sesiunii și a urmări activitatea utilizatorului între pagini.

Targetare (2 cookie-uri)

Cookie Domeniu Tip Expirare Descriere
_gcl_au .pixeltoy.ro First-party ~3 luni Google Ads — colectează informații despre interacțiunea utilizatorului cu site-ul după ce a văzut sau a dat click pe o reclamă Google. Folosit pentru atribuirea conversiilor.
IDE .doubleclick.net Third-party 1 an Google DoubleClick — folosit pentru afișarea de reclame relevante și măsurarea eficienței campaniilor publicitare în rețeaua Google Display.

Storage local și de sesiune (5 elemente, strict necesare)

Cheie storage Tip Categorie Descriere
wc_cart_hash_* localStorage Strict necesar WooCommerce — identificator unic al coșului de cumpărături, stocat local pentru sincronizarea între file/sesiuni.
wc_cart_hash_* sessionStorage Strict necesar WooCommerce — identificator unic al coșului pentru sesiunea curentă.
wc_fragments_* sessionStorage Strict necesar WooCommerce — cache temporar pentru fragmentele HTML ale coșului (mini-coș, total etc.).
wc_cart_created sessionStorage Strict necesar WooCommerce — marchează momentul creării coșului pentru sesiunea curentă.
_gcl_ls localStorage Strict necesar Google Ads — variantă localStorage pentru atribuirea conversiilor după click pe reclame Google Ads.

Modulele cookie sunt utilizate pe site-ul Operatorului în următoarele scopuri:

  • pentru a stoca preferințele utilizatorului;
  • pentru a face din experiența utilizatorului pe acest site o experiență utilă;
  • pentru a menține site-ul operațional;
  • pentru a putea oferi utilizatorilor toate opțiunile existente pe website;
  • pentru a colecta date în scopuri pur analitice.

În general, orice aplicație folosită pentru accesarea paginilor web permite salvarea cookie-urilor pe dispozitiv în mod implicit. Aceste setări pot fi schimbate oricând de către utilizator din meniul „Setări” aferent fiecărei aplicații.

Având în vedere că prin intermediul modulelor cookie se transmit date în mod constant, dacă un atacator intervine în timpul procesului de transmitere a datelor, informațiile conținute de cookie-uri pot fi interceptate, alterate sau chiar blocate (spre exemplu, în cazul conexiunii printr-o rețea WiFi nesecurizată). Pentru protecție, site-ul nostru folosește exclusiv conexiune criptată HTTPS.

Formular de contact

În cazul în care ne trimiți întrebări prin intermediul formularului de contact, vom colecta datele introduse în formular, inclusiv datele de contact pe care le furnizezi, pentru a răspunde întrebărilor tale. Nu transmitem aceste informații fără permisiunea ta. Prin urmare, vom prelucra toate datele pe care le introduci în formularul de contact numai cu consimțământul tău [în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR]. Poți să revoci oricând acordul, un e-mail informal în acest sens fiind suficient.

Vom păstra datele pe care le furnizezi pe formularul de contact până când:

  • soliciți ștergerea datelor;
  • revoci consimțământul pentru stocarea acestora;
  • scopul pentru stocarea acestora nu mai este valabil.

Orice dispoziții legale obligatorii, în special cele referitoare la perioadele obligatorii de păstrare a datelor, nu sunt afectate de cele arătate mai sus.

Contactare prin e-mail sau telefon

Dacă ne contactezi prin e-mail (contact@pixeltoy.ro) sau telefon (+40 749 774 285), solicitarea ta, inclusiv toate datele personale pe care le vei furniza, vor fi stocate și prelucrate de noi în scopul soluționării cererii tale, în baza consimțământului exprimat de tine.

Vom prelucra toate datele pe care le furnizezi în temeiul următoarelor prevederi legale din cuprinsul GDPR:

  • numai cu consimțământul tău — art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR;
  • pentru executarea unui contract sau în etapa precontractuală — art. 6 alin. 1 lit. b) GDPR;
  • pentru îndeplinirea scopului și interesului legitim urmărit de noi, respectiv prelucrarea eficientă a cererilor trimise de tine — art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR.

Înregistrarea pe site

Te poți înregistra pe acest website pentru a accesa funcții și servicii adiționale oferite de compania noastră. În acest sens, datele introduse de tine vor fi utilizate și prelucrate cu scopul folosirii respectivului serviciu sau funcții pentru care te-ai înregistrat. Datele obligatorii solicitate la înregistrare trebuie furnizate de către tine în întregime, în caz contrar operațiunea de înregistrare urmând a fi respinsă.

Prelucrarea datelor cu caracter personal furnizate în procedura de înregistrare se face doar cu consimțământul tău și cu respectarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR. Poți să-ți retragi oricând acordul, un e-mail informal în acest sens fiind suficient.

Scopul prelucrării datelor colectate

O parte din datele colectate pe acest site sunt utilizate pentru:

  • Prestarea serviciilor, respectiv furnizarea produselor pe care le comercializăm pe acest website (pentru soluționarea problemelor de orice natură referitoare la produsele noastre, asigurarea serviciilor de suport etc.);
  • Funcționarea optimă și optimizarea acestui site (statistic și analitic) — dorim să îți oferim o experiență bună pe site, motiv pentru care putem colecta și utiliza anumite informații în legătură cu gradul de satisfacție pe durata navigării;
  • Activități de publicitate și promovare în mediul online. Ne poți solicita oricând, prin mijloacele descrise în prezentul document, să oprim prelucrarea datelor tale cu caracter personal în scop de marketing, urmând să dăm curs cererii tale în cel mai scurt timp posibil;
  • Pentru apărarea intereselor noastre legitime — măsuri de protecție a site-ului împotriva atacurilor cibernetice, prevenirea și detectarea tentativelor de fraudă, gestionarea altor tipuri de riscuri.

Drepturile utilizatorilor

Drepturile tale privind datele cu caracter personal și mijloacele de exercitare a acestora sunt:

1

Dreptul de informare

Poți solicita informații privind activitățile de prelucrare a datelor tale personale.

2

Dreptul de acces

Poți obține din partea operatorului o confirmare că se prelucrează sau nu date cu caracter personal care te privesc și, în caz afirmativ, acces la datele respective.

3

Dreptul la rectificare

Poți rectifica datele personale inexacte sau le poți completa.

4

Dreptul la ștergerea datelor

Cunoscut și ca „dreptul de a fi uitat” — poți obține ștergerea datelor, în cazul în care prelucrarea acestora nu a fost legală sau în alte cazuri prevăzute de lege.

5

Dreptul la restricționarea prelucrării

Poți solicita restricționarea prelucrării în cazul în care contești exactitatea datelor.

6

Dreptul la portabilitatea datelor

Poți primi, în anumite condiții, datele personale furnizate într-un format care poate fi citit automat, sau poți solicita transmiterea lor altui operator.

7

Dreptul la opoziție

Te poți opune prelucrărilor de date care se întemeiază pe interesul legitim al operatorului.

8

Decizii automate

Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată a datelor — poți cere și obține intervenția umană.

9

Dreptul de a depune plângere

Poți depune plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (www.dataprotection.ro) și/sau te poți adresa instanțelor judecătorești.

10

Dreptul de retragere a consimțământului

În cazurile în care prelucrarea se întemeiază pe consimțământul tău, ți-l poți retrage oricând. Retragerea consimțământului va avea efecte doar pentru viitor, prelucrarea efectuată anterior retragerii rămânând valabilă.

Pentru exercitarea oricărui drept dintre cele menționate anterior, poți trimite o solicitare scrisă la adresa de e-mail contact@pixeltoy.ro sau prin poștă la Sat Manolache, Comuna Glina, Str. Lungă 17a, 077100, Jud. Ilfov.

Găzduire / Hosting

Datele cu caracter personal înregistrate pe acest website sunt stocate pe servere dedicate ale Hetzner Online GmbH, cu sediul în Industriestr. 25, 91710 Gunzenhausen, Germania — furnizor de servicii de găzduire din Uniunea Europeană, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR).

Prelucrarea datelor furnizate și stocate respectă următoarele prevederi legale:

  • art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR — prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează având la bază consimțământul tău, obținut ulterior unei corecte și complete informări;
  • art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR — prelucrarea datelor se realizează în scopul intereselor legitime urmărite de noi.

Pentru mai multe informații privind prelucrarea datelor cu caracter personal de către Hetzner, accesați https://www.hetzner.com/legal/privacy-policy.

Criptarea datelor

Acest site utilizează criptare SSL/TLS din rațiuni de securitate și pentru protecția transmiterii informațiilor confidențiale. Această criptare poate fi recunoscută după fereastra de blocare („lock icon”) care apare în bara browser-ului și prin schimbarea din http:// în https:// a adresei browser-ului.

Odată activată criptarea de acest tip, datele transmise sau transferate nu vor putea fi văzute de terți.

PIXELTOY (pixeltoy.ro) nu stochează în niciun fel și sub nicio formă datele cardului dumneavoastră — nici numărul cardului, nici data de expirare, nici codul CVV/CVC și nici numele titularului. Aceste date sunt introduse de Client direct pe formularul securizat al procesatorului de plăți, transmise criptat către banca procesatoare.

Responsabilul cu protecția datelor

Nefiind aplicabile prevederile art. 37 alin. 1 din GDPR privind obligativitatea numirii unui Responsabil cu protecția datelor, pentru orice informații sau lămuriri privind funcționarea acestui website, vă rugăm să ne contactați la următoarele date:

Măsuri tehnice și organizatorice adecvate

Având în vedere stadiul actual al tehnologiei, contextul și scopurile prelucrării, precum și riscurile pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice, operatorul pune în aplicare măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru a asigura că, în mod implicit, sunt prelucrate numai date cu caracter personal care sunt necesare pentru fiecare scop specific al prelucrării. Aceste măsuri includ: conexiune criptată HTTPS/TLS, găzduire pe infrastructură securizată în Uniunea Europeană, actualizări periodice ale platformei, backup automat al bazei de date, firewall aplicativ și sisteme de detecție a accesului neautorizat.

Notificarea autorității și a persoanei vizate în cazul încălcării securității datelor

Notificarea autorității de supraveghere

Conform art. 33 alin. 1 din GDPR, în cazul în care are loc o încălcare a securității datelor cu caracter personal, vom notifica acest lucru Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal fără întârzieri nejustificate și, dacă este posibil, în termen de cel mult 72 de ore de la data la care am luat cunoștință de aceasta, cu excepția cazului în care este puțin probabil să genereze un risc pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice.

Informarea persoanei vizate

Raportat la prevederile art. 34 din GDPR, în cazul în care încălcarea securității datelor cu caracter personal este susceptibilă să genereze un risc ridicat pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice, vom informa persoana vizată fără întârzieri nejustificate cu privire la această încălcare.

Plugins și Tools

YouTube

Site-ul nostru utilizează plug-inurile platformei YouTube, care este operată de Google. Operatorul serviciului este YouTube, LLC, Cherry Ave 901, San Bruno, CA 94066, SUA.

Dacă vizitați o pagină de pe site-ul nostru în care a fost integrat un plug-in YouTube, va fi creată o conexiune cu serverele YouTube. În consecință, serverul YouTube va fi anunțat care dintre paginile au fost vizitate de dumneavoastră. În plus, YouTube va putea să introducă și cookie-uri diferite, cu ajutorul cărora se vor putea obține informații despre vizitatorii site-ului nostru.

Dacă sunteți conectat la contul dumneavoastră YouTube în timp ce vizitați site-ul nostru, permiteți YouTube să aloce direct modelele dumneavoastră de navigare în profilul personal. Aveți opțiunea de a preveni acest lucru prin deconectarea de pe contul YouTube.

Utilizarea YouTube se bazează pe interesul nostru de a vă prezenta conținutul online într-o manieră atrăgătoare. Conform art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR, acesta este un interes legitim.

Pentru mai multe informații despre modul în care YouTube gestionează datele despre utilizatori, consultați Politica de confidențialitate YouTube la: https://policies.google.com/privacy.

WhatsApp

Prin intermediul WhatsApp, asigurăm o comunicare eficientă cu clienții noștri. Pentru cei care locuiesc într-o țară din Spațiul Economic European (care include Uniunea Europeană), WhatsApp este operat de WhatsApp Ireland Limited, cu sediul în 4 Grand Canal Square, Grand Canal Harbour, Dublin 2, Irlanda.

Conform politicii WhatsApp, care poate fi consultată aici: https://www.whatsapp.com/legal/#privacy-policy, prin intermediul acestui serviciu se colectează și prelucrează date cu caracter personal cu respectarea principiilor de securitate și confidențialitate aplicabile la nivel european (RGPD).

Prin intermediul WhatsApp se prelucrează:

  • date furnizate chiar de utilizatori (număr de telefon, nume de profil, fotografia, conexiunile utilizatorului). Mesajele transmise nu sunt stocate pe serverele WhatsApp, cu excepția celor care nu au putut fi trimise și care sunt stocate pentru o perioadă de 30 de zile înainte de a fi șterse;
  • date colectate în mod automat (status „last seen”, preferințe stocate prin cookies, adresă IP, informații legate de browser).

Temeiul legal pentru prelucrarea datelor cu caracter personal prin intermediul WhatsApp este reprezentat de art. 6 lit. f) din Regulament.

Publicitate și Analiză

Google Analytics

Acest site utilizează funcțiile serviciului de analiză web Google Analytics 4. Furnizorul acestui serviciu este Google Ireland Limited, cu sediul în Gordon House, Barrow Street, Dublin 4, Irlanda, pentru utilizatorii din SEE.

Google Analytics utilizează așa-numitele cookie-uri. Fișierele cookie sunt fișiere text care sunt stocate pe computer și care permit o analiză a utilizării site-ului de către utilizatori. Informațiile generate de cookie-uri cu privire la utilizarea de către tine a acestui site web sunt, de obicei, transferate pe un server Google, unde sunt stocate.

Stocarea cookie-urilor Google Analytics și utilizarea acestui instrument de analiză se bazează pe art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR. Operatorul acestui site are un interes legitim în analiza tiparelor utilizatorilor pentru a optimiza atât serviciile oferite online, cât și activitățile de publicitate ale operatorului.

Google Consent Mode v2

Acest website a integrat Google Consent Mode v2, care este o tehnologie care permite site-urilor web să ajusteze modul în care sunt utilizate cookie-urile și alte metode de stocare a datelor în funcție de consimțământul oferit de utilizatori. Scopul principal este de a ajuta site-urile să respecte reglementările privind protecția datelor (GDPR), în timp ce optimizează funcționalitatea și analiza site-ului.

Perioada de arhivare

Datele privind nivelul utilizatorilor sau al incidentelor stocate de Google legate de cookie-uri, ID-uri de utilizator sau ID-uri de publicitate vor fi anonime sau șterse după maximum 14 luni. Pentru detalii, accesați https://support.google.com/analytics/topic/2919631.

Google Ads

Acest site utilizează Google Ads, un serviciu de publicitate online furnizat de Google, pentru a afișa reclame relevante utilizatorilor care au vizitat site-ul nostru. Prin intermediul cookie-urilor Google Ads (spre exemplu _gcl_au), putem măsura eficiența campaniilor publicitare și putem afișa reclame personalizate pe baza interacțiunilor anterioare cu site-ul nostru.

Utilizarea Google Ads se bazează pe art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR — interesul legitim al operatorului în realizarea unor campanii publicitare eficiente. Prelucrarea datelor prin Google Ads se face doar în baza consimțământului exprimat prin bannerul de cookie-uri.

Pentru mai multe informații, consultați Politica de confidențialitate Google: https://policies.google.com/privacy.

E-Commerce și Modalități de Plată

Prelucrăm date cu caracter personal atât cât este necesar pentru a încheia sau modifica un raport contractual cu societatea noastră, respectând prevederile art. 6 alin. 1 lit. b) din GDPR. Astfel, prelucrăm datele cu caracter personal din momentul accesării acestui website numai cu scopul facilitării accesului la produsele sau serviciile noastre și/sau pentru a încasa contravaloarea acestora.

Livrare comenzi online

Livrarea produselor comandate este asigurată prin intermediul platformei de curierat woot.ro, care integrează serviciile a cinci operatori de curierat parteneri: Cargus, DPD, FAN Courier, GLS și Sameday. Curierul concret alocat fiecărei comenzi este selectat automat în funcție de zona de livrare și de disponibilitate. Platforma woot.ro prelucrează datele de livrare (nume, adresă, telefon, detalii colet) exclusiv în scopul generării scrisorilor de transport (AWB) și al transmiterii acestora către curierul ales pentru comanda respectivă.

Datele cu caracter personal prelucrate pentru livrarea comenzilor sunt protejate de fiecare prestator de astfel de servicii. Fiecare curier prelucrează datele transmise în calitate de operator independent, în scopul prestării serviciului de curierat și poștă, conform propriei politici de confidențialitate, disponibilă pe site-ul fiecărui curier.

Baza legală pentru prelucrarea datelor necesare procesării livrărilor este reprezentată de:

  • art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR — persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal pentru scopul de livrare a comenzilor;
  • art. 6 alin. 1 lit. b) GDPR — prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract față de care sunteți beneficiar;
  • art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR — prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator.

Ne rezervăm dreptul de a alege între cei cinci curieri parteneri, cu scopul de a eficientiza procesul de transport al produselor comandate către dumneavoastră.

Facturare

Facturarea produselor vândute pe acest website este realizată prin intermediul serviciilor oferite de FGO.ro, un sistem integrat în website-ul nostru. Facturile generate sunt stocate pe serverele FGO, în conformitate cu legislația fiscală aplicabilă.

Scopurile prelucrării datelor în cadrul acestui proces includ emiterea facturilor și gestionarea tranzacțiilor financiare în conformitate cu legislația aplicabilă.

Datele prelucrate includ informații precum: nume, prenume, adresă de facturare, CNP (dacă este cazul), detalii de contact și detalii privind comanda efectuată.

Datele necesare pentru emiterea facturii sunt transferate către FGO în mod securizat și sunt prelucrate exclusiv pentru realizarea scopurilor contractuale și legale. Prelucrarea datelor se bazează pe:

  • consimțământul persoanei vizate (art. 6 alin. 1 lit. a GDPR);
  • executarea unui contract (art. 6 alin. 1 lit. b GDPR);
  • interesul legitim al operatorului și obligația legală (art. 6 alin. 1 lit. f GDPR).

Detalii complete privind prelucrarea datelor de către FGO pot fi consultate accesând https://www.fgo.ro/termeni/confidentialitate.

Plăți online

Conform Regulamentului, „în vederea menținerii securității și a prevenirii prelucrărilor care încalcă prezentul regulament, operatorul sau persoana împuternicită de operator ar trebui să evalueze riscurile inerente prelucrării și să implementeze măsuri pentru atenuarea acestor riscuri, cum ar fi criptarea” (considerentul 83). Astfel, disponibilitatea de criptare puternică și eficientă este o necesitate pentru garantarea protecției, confidențialității și integrității datelor cu caracter personal.

În timpul procesului de cumpărare a produselor comercializate prin acest website, datele bancare sunt în siguranță. Folosim metode sigure de criptare, datele fiind transmise prin conexiuni de înaltă securitate către unitățile financiare. Datele furnizate de tine pentru efectuarea de plăți nu sunt transmise către terți și nu rămân salvate în bazele noastre de date (cu excepția situației în care optezi pentru salvarea cardului în contul de utilizator, caz în care datele sunt tokenizate și stocate exclusiv pe serverele procesatorului de plăți, nu pe serverele pixeltoy.ro).

WooPayments

WooPayments (powered by Stripe Payments Europe, Ltd.) este soluția de plăți integrată care permite procesarea de plăți cu card bancar, Apple Pay și Google Pay.

Sistemul informatic al WooPayments și al Stripe pune la dispoziție metode adecvate pentru protecția datelor cu caracter personal ale utilizatorilor, precum și a operațiunilor și tranzacțiilor efectuate prin intermediul platformei. Procesarea datelor de card se face exclusiv pe serverele certificate PCI-DSS ale procesatorului de plăți.

Scopurile prelucrării, datele prelucrate, condițiile de transfer și distribuire a acestora, asigurarea securității operațiunilor și a datelor prelucrate și stocate au la bază următoarele temeiuri legale, conform GDPR: consimțământul persoanei vizate (art. 6 alin. 1 lit. a), executarea unui contract (art. 6 alin. 1 lit. b) și realizarea interesului legitim al operatorului (art. 6 alin. 1 lit. f).

Pentru mai multe informații, accesați:

Lista de așteptare pentru produsele indisponibile

Utilizatorii au posibilitatea de a se abona prin e-mail la o listă de așteptare pentru produsele care nu sunt în stoc sau sunt temporar epuizate. Prin abonarea la această listă, Utilizatorii vor fi notificați, prin e-mail, atunci când produsul devine din nou disponibil.

Procesul de abonare:

  • Utilizatorul își introduce adresa de e-mail în câmpul dedicat de pe pagina produsului indisponibil;
  • După abonare, Utilizatorul va primi un e-mail de confirmare, ce va conține un link pentru validarea înscrierii;
  • Confirmarea înscrierii este necesară pentru a adăuga adresa de e-mail în lista de notificări;
  • După confirmare, Utilizatorul va fi notificat automat prin e-mail atunci când produsul respectiv revine în stoc.

Dezabonare

Utilizatorul se poate dezabona oricând din lista de notificări prin accesarea link-ului de dezabonare disponibil în e-mailurile primite.

Prelucrarea datelor

Adresa de e-mail colectată este utilizată exclusiv pentru a furniza notificările legate de disponibilitatea produsului selectat. Datele sunt păstrate în siguranță și nu sunt utilizate în alte scopuri de marketing sau publicitate.

Concluzie

Prezenta politică privind prelucrarea datelor cu caracter personal este generată în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, dar și cu celelalte dispoziții legale naționale aplicabile.

Ne rezervăm dreptul de a face orice completări sau modificări la această politică. Recomandăm consultarea politicii în mod regulat pentru o informare corectă și actualizată în ceea ce privește prelucrarea datelor personale.

Pentru mai multe detalii cu privire la prezenta Politică GDPR, precum și pentru exercitarea oricărui drept dintre cele menționate anterior, poate fi trimisă o notificare scrisă la:

E-mail: contact@pixeltoy.ro
Telefon: +40 749 774 285
Adresă poștală: Sat Manolache, Comuna Glina, Str. Lungă 17a, 077100, Jud. Ilfov

Ai întrebări despre datele tale?

Pentru exercitarea oricărui drept GDPR sau pentru orice nelămurire privind politica de confidențialitate, contactează-ne. Răspundem de obicei în 24 de ore lucrătoare.